Cabinete ginecolog Constanta
www.bafani.ro este site-ul oficial al Clinicii de Obstetrică-Ginecologie BAFANI MEDICAL.
Personalul Clinicii este format din:
Dr. Bafani Stelian, medic primar in specialitatea Obstetrică-Ginecologie, specializat în domeniul sănătăţii femeilor de toate vârstele (de la prima menstruaţie până la menopauză), cu atestate în Ecografie obstetricală şi ginecologică, Colposcopie, Histeroscopie şi Chirurgie laparoscopică ginecologică.
Dr. Bafani Oana, medic specialist de Obstetrică-Ginecologie, specializată în domeniul sănătăţii femeilor de toate vârstele (de la prima menstruaţie până la menopauză), cu atestate în Ecografie obstetricală şi ginecologică, Colposcopie şi atestare Fetal Medicine Foundation – FMF (Londra) în screening-ul de prim trimestru al sarcinii.
Balfane Laura, asistent medical, cu o vastă experienţă în Obstetrică-Ginecologie, obţinută în cadrul Spitalului Privat Isis.
Ne mândrim cu recunoaşterea nevoilor individuale ale pacientelor noastre şi cu furnizarea de îngrijire medicală personalizată într-un cadru confortabil şi cald.
Ne preocupă în cea mai mare masură aducerea pe lume a copiilor, cea mai importanta “avere”’ a unei familii. O putem face atât la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, în Clinica de Obstetrică-Ginecologie situată la etajul 7, cât şi în mediul privat, la Spitalul Privat Euromaterna. Indiferent dacă sarcina dumneavoastră este de risc scăzut sau ridicat, putem răspunde nevoilor dumneavoastră cu echipamente de ultimă generatie şi cu o experienţă dobandită de-a lungul celor 20 ani de activitate în domeniu.
Clinica BAFANI MEDICAL poate efectua examinările ginecologice anuale ce fac parte din screening-ul cancerului de col uterin prin examene Babeş-Papanicolau, poate oferi consiliere pacientelor cu infertilitate, sfaturi privind mijloacele contraceptive simple şi complexe, dar şi îngrijirea femeilor aflate la menopauză care au probleme de sănătate.
De asemenea, în clinica noastră Dr. Bafani Oana realizează ecografiile de morfologie fetală ce fac parte din screening-ul de sarcină i în trimestrele I, II si III.
În cazul problemelor de sănătate mai grave, vă stăm la dispoziţie cu tratamente prin chirurgie minim invazivă sau intervenţii chirurgicale complexe.
Noi credem în informaţia medicală bine documentată obţinută din literatura medicală specializată obstetricală şi ginecologică din România si internaţională, informaţie pe care dorim să v-o împartăşim şi dumneavoastră.
Dat fiind că organismul fiecărei femei este unic, vă sfătuim să nu vă încredeţi în sfaturile medicale neavizate şi nesistematizate oferite de către persoane nespecializate şi obţinute pe cale electronică de pe bloguri.
Pentru mai multe informaţii, vă rugăm să vizitaţi restul site-ului.
Pentru a obţine o programare ne puteţi suna la numerele de telefon din pagina de contact sau vă puteţi programa online.